Apariţia lui Nissan Terrano nu ar trebui să surprindă: era de aşteptat ca partenerul japonez din alianţa Renault-Nissan să folosească platforma acestui SUV care deja a atins cota de un milion de maşini produse în doar 4 ani.
Ghici ciupercă ce-i? Nu, nu e Duster… Serios, nu se numeşte Duster!
Singura problemă ţinea de modul în care acest model urma să fie comercializat, astfel încât să nu intre în concurenţă cu ”fratele” Duster. Pentru că, de fapt, noul Terrano e doar un Duster cosmetizat cu elemente de stil specifice Nissan, nefiind modificat radical la nivelul concepţiei tehnice.
După debutul din India, iată că, surprinzător, Nissan Terrano aterizează pe piaţa auto din Rusia, unde Renault Duster e un model foarte bine vândut. Aşa încât ne întrebăm dacă nu cumva această mişcare va afecta vânzările lui Duster.
Suntem siguri că Terrano va căpăta porecla ”Duster-ul de lux”
Oficialii japonezi, însă, nu cred că e cazul să ne facem griji. Şi asta deoarece Nissan Terrano se diferenţiază foarte mult de Duster, faţă de care va fi şi mai scump – principial, diferenţa de bani în condiţiile motorizărilor similare va fi de peste 1.000 de euro. Oricum, în Rusia cel mai ieftin Duster porneşte de la circa 9.900 de euro, în timp ce preţul de bază pentru noul Terrano e de circa 13.700 de euro.
Găsiţi diferenţele faţă de Duster! Hai, că e uşor, nu sunt multe
Ca motorizări, Nissan Terrano e propus exclusiv cu motoare pe benzină: un 1,6 litri de 102 CP şi cutie cu 5 trepte, respectiv un 2,0 litri de 145 CP, care poate fi combinat fie cu o cutie manuală cu 6 trepte, fie cu una automată cu patru trepte. Ambele motorizări sunt propuse fie cu tracţiune doar pe faţă, fie cu tracţiune integrală.
Oare să-i credem pe japonezi când afirmă că Terrano nu va concura Dacia Duster în Europa?
Oficialii Renault-Nissan afirmă că Nissan Terrano nu va fi vândut pe pieţele vest-europene, pentru a nu intra în concurenţă cu Dacia Duster. Însă, dacă la ruşi se va constata că vânzările celor două modele vor merge bine, fără a se influenţa negativ, suntem siguri că Nissan nu va ezita să-şi schimbe poziţia. Caz în care Nissan Terrano ar putea deveni cel mai accesibil SUV Nissan din Europa.
Voi ce părere aveţi:
ESTE NISSAN TERRANO UN POTENŢIAL PERICOL PENTRU DACIA DUSTER?